Mamaia

De la Wikitravel
Europa : Europa de Est : România : Mamaia
Versiunea din 10 februarie 2010 21:27; autor: Vlad (Discuție | contribuții)

(dif) ←Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Mamaia este o staţiune românească ce se află pe litoralul românesc al Mării Negre. Are codul poştal - 900001, şi aparţine Municipiului Constanţa. În acest moment, Mamaia este un centru turistic foarte populat, pentru telegondola constănţeană, a doua din Europa, după cea din Barcelona.

Cuprins

De înţeles

Mamaia este cea mai mare staţiune românească de pe coasta Mării Negre. Este localizată la 5 km de municipiul Constanţa (căruia îi aparţine administrativ), pe cordonul litoral care separă Lacul Siutghiol şi Marea Neagră. Staţiunea a fost deschisă în 1906. Acum poate găzdui 20.000 de vizitatori în peste 64 de hoteluri. Mamaia are o lungime de 8 km, iar 100 m² găzduieşte plaja. Ea reprezintă un mediu sportiv şi cultural, în fiecare vară organizându-se Festivalul Muzical de Vară Mamaia.

Climat

Temperatura medie în Mamaia este de 11°C (52°F). În iulie, temperatura ajunge la 30°C (86ºF), iar în ianuarie scade la 0°C (32°F).

Intră

Cu avionul

De la aeroportul Mihail Kogălniceanu se fac circa 15 minute până în Mamaia. Aeroportul este deschis permanent.

Cu vaporul

În zonă, cel mai apropiat port turistic este Portul Tomis. De acolo până în Mamaia se fac în jur de 10 minute, în funcţie de trafic. Portul oferă facilităţi precum: curent, apă, pază, etc.

Cu trenul

Gara Constanţa se află la 20 minute de staţiunea Mamaia. Distanţa poate fi parcursă şi cu transportul în comun (RATC).

Cu autobuzul

Cu maşina

Ajuns acolo

De văzut

De făcut

De învăţat

De lucrat

Daca dai o tură prin magazinele din Mamaia, găseşti în vitrine anunţuri de genul "caut vânzător". La recepţiile de hotel poţi întreba şi afli şi alte locuri de muncă, de la femeie de serviciu până la recepţioner.

Bani şi cumpărături

De mâncat

  • 16 Ore, Str. Faleza; Tel. 40 788-408-494; Bucătărie Internaţională şi Italiană. Are o capacitate de 80 de locuri. Specialitatea casei este pizza "16 ore". Se servesc şi preparate greceşti.
  • Ancora, Tel. 40 241-831-745; Fax 40 241-831-709; Bucătărie Internaţională şi Românească. Tochitura dacică, ciorba de perişoare a la grec şi chifteluţele marinate sunt recomandările din meniul acestei terase cu o capacitate de 160 de locuri.
  • Andreea, Tel. 40 723-349-382; Bucătărie Internaţională şi Românească. Amplasată în zona Cazinoului, oferă specialităţi ca şniţelul Andreea, tochitura Andreea, sărmăluţele cu mămăliguţă şi salata dobrogeană.
  • Clătita Buclucaşă, Mamaia, Str. Faleza; Tel. 40 722-602-292; Bucătărie Românească.
  • Club Motor, Str. Faleza; Tel. 40 723-511-663; Bucătărie Internaţională. Terasa cu o capacitate de 170 locuri oferă un meniu din care specialitatea bucătarului este pieptul de pui cu sos alb şi pere.
  • Dia, Tel. 40 744-528-144; Bucătărie Românească.
  • Insieme, Tel. 40 723-241-883; Bucătărie Internaţională şi Românească. Îşi aşteaptă oaspeţii cu pizza Insieme, spaghetti carbonara, tochitură moldovenească şi vinuri de Murfatlar;
  • La Cucaracha, Mamaia; Tel. 40 744-525-516; Bucătărie Internaţională. Terasa cu o capacitate de 120 de locuri este un loc preferat de cei care doresc să deguste cocteiluri fanteziste.
  • La Fendy, Tel. 40 722-326-721; Bucătărie Românească.
  • La Pizza, Tel. 40 241-831-128; Bucătărie Italiană. Situată în aproprierea Cazinoului, terasa cu 500 de locuri propune un meniu specific italian din care specialităţiile sunt minestra di pane şi pizza Cortigiana.
  • Mary's, Tel. 40 241-696-113; Bucătărie Internaţională şi Românească. La terasa cu 100 de locuri se servesc specialităţi ca: şniţel Mary's, medalion de porc sau saramură de crap, alături de vinuri de la Vincon-Vrancea.
  • Parc Avenue, Tel. 40 723-334-573; Bucătărie Românească şi Grecească. Bucătăria românească şi grecească sunt bine reprezentate în meniul acestei terase de 120 locuri. Specialitatea bucătarului: papanaşii.
  • Ravel Doruleţ, Str. Faleza; Tel. 40 742-602-760; Bucătărie Românească. Terasa cu 160 locuri oferă ca specialităţi: tochitura dobrogeană, muşchiuleţul împănat sau ardeii umpluţi.
  • Terasa Ţărănească, Str. Faleza; Tel. 40 722-052-299; Bucătărie Românească. Situată pe faleză, are 120 locuri şi un meniu din care se remarcă specialităţile tradiţionale româneşti: sărmăluţe în foi de varză şi fasole cu ciolan.

De băut

De ieşit

De dormit

Buget redus

  • Hotel Delfin, Tel. 40 241-831-640, Fax 40 241-831-640.
  • Hotel Midia, Tel. 40 241-831-940.
  • Hotel Mioriţa, Tel. 40 241-831-956.
  • Hotel Olt, Tel. 40 241-831-745.
  • Hotel Alcor, Tel. 40 241-831-202, Fax 40 241-813-352.
  • Hotel Apollo, Tel. 40 241-831-816.
  • Hotel Astoria, Tel. 40 241-831-007, Fax 40 241-831-456.
  • Hotel Aurora, Tel. 40 241-831-044; Fax 40 241-831-280, [1].
  • Hotel Caraiman I, Tel. 40 241-831-213, Fax 40 241-813-088; [2]
  • Pensiunea Casa Argeşeană, Sat de Vacanţă, Tel. 40 241-609-140.
  • Pensiunea Casa feciorii Vrancei, Sat de Vacanţă, Tel. 40 744-533-459.
  • Pensiunea Casa Harghita, Sat de Vacanţă, Tel. 40 241-513-738.
  • Pensiunea Casa Suceveană, Sat de Vacanţă, Tel. 40 722-271-268.
  • Hotel Dacia-Nord, Tel. 40 241-831-669.
  • Hotel Dacia-Sud, Tel. 40 241-831-812, Fax 40 241-831-811.
  • Hotel Delta, Tel. 40 241-831-965, Fax 40 241-831-965.
  • Hotel Doina, Tel. 40 241-831-815, Fax 40 241-831-815, [3], [4].
  • Hotel Dunărea, Tel. 40 241-617-984, Fax 40 241-831-077.
  • Pensiunea Eelmo, B-dul Mamaia, Nr. 136, Tel. 40 241-617-984.
  • Hotel Flora, Tel. 40 241-831-887, Fax 40 241-831-887.
  • Hotel Hefaistos, Tel. 40 241-831-564.
  • Hotel Histria, Tel. 40 788-402-396.
  • Hotel Holiday, Sat de Vacanţă, Tel. 40 241-559-906.
  • Hotel Jupiter Junona, Tel. 40 241-831-636; 40 241-831-667; Fax 40 241-831-797, [5], [6].
  • Hotel Lotus, Tel. 40 241-831-746; Fax 40 241-831-147, [7].
  • Hotel Mercur, Tel. 40 241-831-252, Fax 40 241-831-348.
  • Hotel Metropol, Tel. 40 241-831-883, Fax 40 241-831-883.
  • Hotel Minerva, Tel. 40 241-831-350, Fax 40 241-831-348.
  • Hotel Modern, Tel. 40 241-831-975, Fax 40 241-831-903.
  • Hotel Naţional, Tel. 40 241-831-895.
  • Hotel Orfeu, Tel. 40 241-831-113, Fax 40 241-831-113.
  • Hotel Ovidiu, Tel. 40 241-831-590, Fax 40 241-831-590.
  • Hotel Patria], Tel. 40 241-831-055.
  • Hotel Pescăruş, Tel. 40 241-831-673, Fax 40 241-831-673.
  • Hotel Piccadilly, Tel. 40 241-831-129, Fax 40 241-831-884. [8] [9].
  • Hotel Promesse, Tel. 40 241-831-652, Fax 40 241-831-207.[10]
  • Hotel Rodna, Tel. 40 241-831-958.
  • Hotel Select, Tel. 40 241-831-930, Fax 40 241-831-930.
  • Hotel Selena, Tel. 40 241-831-958.
  • Hotel Siret, Tel. 40 241-831-435, Fax 40 241-831-435.
  • Hotel Tomis, Tel. 40 241-831-682, Fax 40 241-831-646.
  • Hotel Unirea, Tel. 40 241-831-053.
  • Hotel Venus, Tel. 40 241-831-038, Fax 40 241-831-331; [11].
  • Vila Părăsită, Tel. 40 241-831-252, Fax 40 241-831-348.

Buget mediu

  • Hotel Albatros, Tel. 40 241-831-381, Fax 40 241-831-346, [12], [13].
  • Hotel Ambasador, Tel. 40 241-831-185,Fax 40 241-831-217.
  • Hotel Amiral, Tel. 40 241-831-135, Fax 40 241-831-135.
  • Hotel Briza, Tel. 40 241-831-012, Fax 40 241-831-012, [14].
  • Hotel Caraiman II, Tel. 40 241-831-213; Fax 40 241-831-088, [15].
  • Hotel Central, Tel. 40 241-831-679, Fax 40 241-831-065.
  • Hotel Comandor, Tel. 40 241-831-138, Fax 40 241-831-149. [16].
  • Hotel Condor, Str. Faleză, Tel. 40 241-831-906; Fax 40 241-831-906
  • Hotel Dorna, Tel. 40 241-831-639, Fax 40 241-831-639, [17]
  • Hotel Insula Ovidiu, Tel. 40 241-252-494, Fax 40 241-522-102.
  • Hotel Lido, Tel. 40 241-831-555, Fax 40 241-831-555.
  • Hotel Parc, Tel. 40 241-831-326, Fax 40 241-831-198, [18], [19].
  • Hotel Pelican, Str. Faleză, Tel. 40 241-831-051, Fax 40 241-831-658, [20].
  • Hotel Perla, Tel. 40 241-831-995, Fax 40 241-831-731, [21], [22], [23].
  • Hotel Riviera, Tel. 40 241-831-230, Fax 40 241-831-019, [24].
  • Hotel Vega, Tel. 40 241-831-141, Fax 40 241-831-307.
  • Hotel Victoria, Tel. 40 241-831-028, Fax 40 241-831-024, [25].
  • Hotel Victory, Tel. 40 241-831-153, Fax 40 241-831-253.

De lux

  • Hotel Aquarium, Tel. 40 241-831-059, Fax 40 241-831-889.
  • Hotel Bavaria Blu, Tel. 40 241-831-443, Fax 40 241-831-443, [26], [27].
  • Hotel Best Western Savoy, Tel. 40 241-831-426, Fax 40 241-931-266, [28].
  • Hotel Coral Beach, Tel. 40 241-831-022, [29], coral.beach@pmg.ro.
  • Hotel Iaki, Tel. 40 241-831-025, Fax 40 241-831-169; [30].
  • Hotel Majestic, Tel. 40 241-831-005, Fax 40 241-831-981, [31], [32].
  • Hotel Palas, Tel. 40 241-831-051, Fax 40 241-831-658, [33].
  • Hotel Yourhotels Caraiman, Tel. 40 241-831-213, Fax 40 241-831-088.
  • Club Scandinavia, Tel. 40 241-607-000, Fax 40 241-607-001, [34].
  • Hotel Mamaia, Tel. 40 241-831-100, Fax 40 241-831-546, Web [35].
  • Hotel Palm Beach, Tel. 40 241-607-900; 40 241-508-434; Fax 40 241-607-909, Mobil 40 745-544-400, [36], [37].
  • Hotel Rex, Tel. 40 241-831-520; Fax 40 241-831-690.

De comunicat

Rămâi în siguranţă

Viaţa de zi cu zi

Vezi şi

Variante

Acțiuni

Docents

În alte limbi

alte site-uri