Mangalia

De la Wikitravel
Salt la: navigare, căutare

Mangalia este un municipiu din judeţul Constanţa, aşezat aproape de extremitatea sudică a litoralului românesc.Oraşul Mangalia a fost declarat municipiu în anul 1995.

Cu o populatie de peste 44.500 locuitori, este al doilea municipiu al litoralului, fiind situat la 40 km sud de Constanta si la 14 km de granita cu Bulgaria. Statiune balneocimaterica permanenta, de aceiasi vechime istorica ca si Constanta (peste 2000 ani de atestare istorica), beneficiaza de o climat deosebit, asemanator celui mediteranean, cu media de temperatura anuala cea mai ridicata din tara.


Tratamentul balner se practica pe tot timpul anului, imbinandu-se factorii caracteristici marini cu existenta izvoarelor minerale descoperite si folosite de pe vremea romanilor. Printre obiectivele turistice interesante putem mentiona existenta uneia din cele mai vechi moschei din Romania (1590), de asemenea se mai pot vizita si Muzeul de arheologie care gazduieste cateva exponate descoperite in zona, colectia de pipe si curiozitati ,,Mercurius si ruinele cetatii Calatis.

Obiective turistice Mangalia[modificare]

Monumentul Eroilor - situat ȋn centrul oraşului, s-a născut din necesitatea unui simbol care să reprezinte Mangalia datorită istoriei sale milenare şi a rolului pe care l-a avut ȋn antichitate. Monumentul a fost creat ȋntr-o concepţie modernă, materialul de bază fiind piatra dobrogeană şi este un atriptic pe aliniament V – E: Poarta, Altarul şi Ȋnălţarea. Inaugurarea sa a avut loc pe data de 9 mai 1998 – Ziua Eroilor şi Ziua Europei - dată aleasă şi pentru desfăşurarea festivităţilor prilejuite de Zilele Municipiului Mangalia. HOME



 Callatis, legenda Mării Negre (XVI)
Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul istoric 

-Silvana Cojocăraşu-



Papirusul de la Mangalia

Papirusul de la Mangalia
       Pe ţărmul Mării Negre, Mangalia interbelică îşi trăia -neştiut atunci- vârsta de aur. O armonie pe care nu a mai regăsit-o niciodată – cel puţin până astăzi, când eu, subsemnata, scriu aceste rânduri, în 2012.        Cu farmecul discret al unei belle-époque întârziate, adaptate parfumului local, oraşul şi-a clădit valorile de patrimoniu: cultural (sistemul de învăţământ, monumentele şi lăcaşele de cultură), spiritual (bisericile şi viaţa spirituală), istoric (arheologia şi descoperirea trecutului istoric, muzeul), uman (personalităţile locale, din toate domeniile vieţii sociale), memorialistic (Mangalia interbelică în corespondenţă), literar (Mangalia interbelică în pagini de literatură).
      Când, în 1927, Vasile Pârvan pleca din această lume, lăsa în urmă o moştenire arheologică ce constituie şi astăzi patrimoniul istoric al Mangaliei. Părintele Callatis-ului, “revoltat” împotriva indolenţei timpului său faţă de trecutul din adâncul pământului (coincidenţele cu timpurile de astăzi sfidează evidenţa), a luptat întreaga viaţă pentru a pune în lumină vechile edificii din anticul Callatis şi artefactele care vorbesc despre un întreg sistem de valori sociale, culturale şi spirituale. Case din Mangalia interbelica la intrarea pe dig A fost un deschizător de drumuri, alături de alţi colegi de generaţie, pasionaţi ca şi el. O mică parte din artefactele descoperite de ei se mai pot vedea astăzi: Primul Război nu a păstrat nimic, din cercetările arheologice ale perioadei interbelice, datorită condiţiilor de păstrare, s-au transmis puţine obiecte, la care s-au adăugat cele descoperite (şi păstrate în patrimoniul local) în timpul lucrărilor de “radere” a întregului oraş, din anii '57-'60, şi, ulterior, obiectele ce au reprezentat rezultatul unor cercetări sistematice, până în anii '80. Dintre edificiile la care a lucrat Vasile Pârvan la Mangalia, zidul de incintă-latura de Nord, cu o parte a bazilicii paleocreştine siriene, sunt, la momentul când scriu aceste rânduri (2012), căzute în uitare, reacoperite de pământ şi vegetaţie. “Putem striga în urma sa: Poporul ce-a dat asemenea exemplar are o cultură!”, scria D. Stoicescu într-un amplu articol publicat în “Analele Dobrogei”: “Da, nu-mi iese din minte şi cu toate astea e adevărat: a murit archeologul Pârvan! (…) Doar el a spus atâtea lucruri frumoase, aşezate, precise şi a construit cu un material foarte durabil temeliile istoriei noastre. Un revoltat n-ar fi lăsat pe urma sa decât dărămături! Însă a spus ceea ce era drept să fie spus, pentru că societatea noastră privea, după razboi, ca inutile munca şi idealul său; a spus-o lapidar, aşa cum a învăţat de la străbuni: inteligenţa creatoare contemporană e în totalitatea ei zdrobită de masivitatea impertinentă a bogătaşului, care asudă de grăsime, şi de brutalitatea greoaie a proletarului, care nu se gândeşte decât la mai multă pâine. (…) Dar ce lumină a făcut el ca să răsară din aceste rămăşiţe, cărora se părea că nu li s-ar fi putut de-a pururi da de capăt... Centrul orasului Mangalia, anii, 30-40 El le-a strâns cu dragoste şi înţelepciune, le-a observat, le-a reconstituit, le-a comparat cu ce văzuse în alte părţi, le-a determinat întrebuinţarea, locul şi timpul, înţelesul, viaţa. (…) După el, începuturile neamului românesc trebuiesc puse în Dobrogea cu mult înainte de războaiele dacice, căci din Dobrogea romană s-a resfirat pătrunderea pe Dunăre în sus şi pe drumurile spre munte. De la el Dobrogea va fi privită ca prima descălecare a românismului, descălecare din...leagăn. Valoarea descoperirilor, constatărilor şi concluziilor sale este imensă şi interesează multe ramuri de activitate... concluzia lui era: “Originile poporului şi culturei noastre nu se vor putea mai clar lămuri până ce archeologia de săpături nu va lua în cercetare şi resturile evului mediu în strânsă legătură cu cele preistorice, iar filologia nu va cerceta istoric şi geografic-comparativ-pe bază nu numai romanică şi slavică, ci şi general indo-germanică, diferitele nume de persoane şi de elemente şi accidente geografice”. Pârvan a imprimat istoriei o concepţie mai ştiinţifică şi mai aproape de omenesc şi de adevăr.” (“La moartea lui Vasile Pârvan”) 
       În 1920, Vasile Pârvan reuşeşte să publice „Gerusia din Callatis”, un studiu amplu, pregătit din 1916, dar a cărui apariţie a fost întreruptă de izbucnirea războiului. Vasile Pârvan evocă trecutul istoric al Callatisului, de la întemeiere, prezentând o inscripţie ce aduce date esenţiale despre viaţa, obiceiurile şi tradiţiile acestor locuri: „Anul trecut s-a găsit un document din sec. I d.H., şi anume chiar din primul timp al stăpânirii romane, efective, în Scythia Minor, document care întrece în bogăţia informaţiei sale tot ce se cunoştea până acum din Callatis, ba chiar aruncă lumini neaşteptate şi asupra vieţii elene din întregul Pont Stâng.”  Digul Mangaliei si pontoanele de acostare, anii 30-40Printre pietrele scoase pentru ridicarea bisericii greceşti din Mangalia, s-a descoperit o stelă de marmură, în două fragmente, cu o lungă inscripţie, ce oferă date despre organizarea vieţii sociale din Callatis: un cetăţean bogat, Apollonios, ia asupra sa demnitatea de agonothet – jocurile publice, jertfele cuvenite zeilor, praznicul pentru popor; acesta este ales gymnasiarch şi împarte gymnasiul oraşului după vârste, potrivit diferitelor serii de exerciţii şi întreceri. Introduce sărbătoarea bătrânilor Callatidei – Gerusia – cu cele mai bogate solemnităţi şi ospătări. Agonothet sau gymnasiarch însemna a fi binefăcătorul oraşului. De aceea, el este cinstit de cetăţenii săi prin statui de bronz şi picturi şi este încoronat atât pe viaţă, cât şi la diferitele sărbători ale oraşului: adunarea poporului de la sfârşitul anului, Caesareele (jocuri după modelul oraşelor greceşti din Sud), adunarea cu serbări, jocuri şi bâlciul anual, sărbătoarea Diombriilor, „după primele ploi de toamnă”, jertfa înainte de începutul muncilor de toamnă, dovedind însemnătatea agriculturii în viaţa de aici. 
       Pe fundalul aplicării reformei agrare din 1921, Vasile Pârvan făcea în 1922 un apel impresionant, pentru exproprierea totală din perimetrul cetăţii Callatis – gest neînţeles. 
       Săpăturile începute de Pârvan în 1915-1916 au fost continuate răzleţ, până în 1931, de profesorii Teofil Sauciuc-Săveanu, de la Universitatea din Cernăuţi, şi de Orest Tafrali, de la Universitatea din Iaşi. Săpăturile s-au făcut cu greu, datorită construcţiilor şi a proprietăţilor. Sauciuc-Săveanu a scos la lumină părţi din edificii importante din centrul cetăţii, iar Tafrali s-a concentrat pe cercetarea tumulilor din împrejurimile Mangaliei, pe o rază de 10-15 km.


Primul Muzeu la Mangalia

       În 1931, ca prim-ministru, Nicolae Iorga a intervenit energic pentru reluarea săpăturilor în mod sistematic. Conducerea lucrărilor a fost încredinţată lui Radu Vulpe, secondat de Vladimir Dumitrescu de la Universitatea din Bucureşti, care au făcut săpături la zidul de apărare al cetăţii Callatis – latura de nord, dar şi la “movila” din centrul oraşului, până în 1935, când aceasta a fost „rasă”, resturile ceramice fiind folosite la construirea străzii ce ducea spre satul 2 Mai. În ample studii publicate în “Analele Dobrogei”, Radu Vulpe descrie descoperirile arheologice de pe teritoriul Mangaliei şi din împrejurimi. Tumulii studiaţi de Orest Tafrali s-au dovedit a fi fie construcţii de apărare, fie morminte, aparţinând unor epoci şi etnii diferite, cu ritualuri distincte de înhumare. Radu Vulpe a studiat, la rândul său, doi tumuli aflaţi în partea de nord a oraşului, în cartierul nou de vile. În această zonă au fost descoperite şi vase ceramice greceşti. Teofil Sauciuc-Săveanu a acordat o atenţie specială descoperirilor epigrafice şi resturilor de fortificaţii şi edificii din vechea cetate – respectiv de pe terenurile virane din centrul oraşului, ale căror pietre erau folosite ca material pentru noile construcţii, publicându-şi descoperirile în diverse publicaţii ale vremii. Unul dintre cele mai importante, publicat în 1928, este „Numele comunei urbane Mangalia”, aducând date importante despre istoria şi evoluţia toponimiei, dar şi despre influenţele asupra etimologiei şi despre însemnările pe izvoarele cartografice ale lumii, din toate epocile. 
       În timpul luptelor din Primul Război Mondial, vandalismul şi jaful au făcut să dispară puţinele obiecte arheologice, strânse de Vasile Pârvan în 1915 în ceea ce s-a dorit a fi începutul unui muzeu, în cea mai veche clădire a oraşului, ce servea şi de primărie şi casă de cultură, respectiv Casa Culturală „Vasile Pârvan”: „La adunarea şi păstrarea acestor obiecte din muzeul Primăriei Mangalia, domnul Tănase Nicolau, ca funcţionar al Primăriei, ar fi luat parte activă, până în anul 1916, când mobilizat fiind, a trebuit să plece. Cei rămaşi acasă n-ar mai fi dat atenţia cuvenită acestui muzeu în formare şi, în timpul războiului, s-a pierdut, nu se ştie cum, totul. Se zice că obiectele cele mai de seamă ar fi rămas în mâinile inamicului. Este regratbil că, în vara anului 1924, nu am mai putut găsi nici cea mai mică urmă din această colecţie de la Primărie, care ar fi avut lucruri antice frumoase, capitele, frize, coloane, fragmente de statui de marmoră, statuete şi capete de terra cotta, dar mai ales monede rare, de aur şi de argint.”  

Parc arheologic, anii '70

Parc arheologic, anii '70
       Activitatea pentru crearea unei baze muzeale a fost reluată în 1924, iar în 1931, la intervenţia lui Nicolae Iorga, s-a acordat muzeului un spaţiu – în fapt, vechea biserică ortodoxă „Sf. Gheorghe”, căreia i s-au făcut câteva reparaţii şi i s-a dat numele „Nicolae Iorga”. Aici au fost găzduite colecţiile: statuete de Tanagra, ceramică diversă, vase de sticlă, greutăţi de lut în formă de piramidă, opaiţe de lut, inscripţii diverse: „Începuturile unui muzeu în Mangalia de după război datează din august-septembrie 1924, când autorul acestor rânduri, primind de la Comisiunea Monumentelor Istorice din Bucureşti delegaţia de a face cercetări şi săpături arheologice la Mangalia, în regiunea Mangaliei şi în judeţul Constanţa, a putut descoperi la Mangalia, prin săpături, şi a putut aduna, din diferite părţi, de pe locuri virane, din ziduri împrejmuitoare şi de la mulţi particulari din Mangalia primul stoc de obiecte arheologice, în camera de la Subprefectura din Mangalia, pe care cu multă bunăvoinţă ne-a pus-o la dispoziţie administratorul de atunci al plăşii, repaozatul Cristu Melide. 
       În ziua de 15 septembrie 1924 s-a făcut inaugurarea formală a Muzeului din Mangalia, cu care ocazie s-a dresat următorul „Proces verbal”: 
       Astăzi, 15 septembrie 1924, 
       Noi, profesor universitar Dr. Teofil Sauciuc-Săveanu, administratorul plăşii Cristu Melide şi subsemnaţii primari şi notari din această plasă, întrunindu-ne la ora 9 a.m. în localul administraţiei, am constatat, în urma expunerilor făcute de dl. Dr. Săveanu, necesitatea de a strânge obiectele privitoare la trecutul şi istoria veche a acestei regiuni într-un Muzeu, care cuprinde obiectele rezultate din săpăturile arheologice făcute în campania de vară 1924, de profesorii Săveanu şi Tafrali, obiecte care rămân să fie inventariate. 
       Pentru care s-a dresat prezentul. (...)
       În clădirea Subprefecturii, a Preturii de apoi, Muzeul Mangaliei a rămas, până în 1928, când, nu ştim din al cui ordin, s-a făcut mutarea muzeului, nu fără pierdere pentru el, în subsolul Casei culturale „Vasile Pârvan”. Obiectele Muzeului din Mangalia au stat acolo până în 1932, când ele au putut să fie aşezate în Muzeul de antichităţi de azi din Mangalia. 
       Clădirea acestui muzeu este localul vechei biserici ortodoxe române din Mangalia, care a fost zidită în 1870, pe locul donat de ardeleanul înstărit pe-n părţile aceste Florea Florea, pe care creştinii ortodocşi din Mangalia, în cea mai mare parte români sosiţi de peste Dunăre, mocani veniţi cu oile de peste Carpaţi şi bulgari aflători în Mangalia. 
       Această biserică rămânând, după terminarea şi sfinţirea noii biserici, închisă şi fără nici o întrebuinţare, a ajuns să adăpostească Muzeul de Antichităţi din Mangalia, graţie intervenţiei făcute pe lângă Episcopia Constanţei şi Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti, de domnul profesor Nicolae Iorga, atunci preşedinte al consiliului de miniştri. (...) (Cernăuţi, mai 1936)”  

Monumente istorice la Mangalia

       Ca şi în alte cetăţi greceşti, la Callatis aveau loc jocuri, serbări, întreceri sportive şi literare, atestate de numărul mare de epitafe în versuri. “Cetatea Callatis, arhaică şi clasică, agrară şi războinică, ne-a lăsat prea puţine urme monumentale. Abia de la începutul epocii hellenistice cunoştinţele noastre devin mai numeroase. Se pare că în această vreme, procesul de întrepătrundere între coloniştii greci şi autohtonii traco-geţi începuse să se dezvolte. Acest proces genera aspecte de sincretism în cultura şi religia cetăţii doriene, cum se întâlneşte în cele câteva morminte monumentale descoperite în preajma oraşului antic”, menţiona Radu Florescu, în 1968. 
       Dacă primele morminte,, acoperite de câte o movilă, au fost descoperite şi studiate la începutul secolului trecut, având parte de o “cercetare” zbuciumată, cu jafuri şi pierderea definitivă a unor elemente preţioase (menţionate într-un capitol anterior al acestui studio, corespunzător perioadei istorice menţionate), un al treilea – descoperit în 1959, existent şi astăzi, ca parte a actualului Muzeu de Arheologie din Mangalia, a devenit cunoscut sub numele de “Mormântul cu papirus”. Acesta este alcătuit dintr-un tumul (movilă conică), având la bază un soclu de orthostate (lespezi de piatră dispuse în picioare). Tumulul acoperea un cavou dreptunghiular închis cu o lespede netedă, pe care era fixată o cunună din bronz aurit. În interior, lângă schelet, s-au descoperit vase ceramice pictate şi sulul de papirus, care, în contact cu aerul, s-a sfărâmat în mai multe bucăţi. Papirusul a fost trimis spre cercetare la un institut de specialitate din Moscova, unde a rămas până în anul 2011, nimeni negândindu-se să-l recupereze. Anul trecut a fost readus “acasă”, la Mangalia (evenimentul local căpătând mai mult valori electorale, decât exclusiv istorice). 
       În preajma acestui mormânt, săpăturile arheologice au scos la lumină şi un triplu mormânt de incineraţie, cu rugul amenajat la locul înmormântării şi înconjurat de morminte-cutii. 
       Din vremea elenistică târzie datează trei socluri din moloane cu o singură faţă netezită şi legate între ele cu crampoane din fier. Aceste socluri au fost descoperite în preajma falezei, astăzi fiind sub aleea de cornişă, şi constituiau partea inferioară a unor altare sau monumente votive. 

Zidul de nord al cetatii Callatis cu Bazilica Siriana Partea cea mai veche a zidului de incintă al oraşului antic, cunoscut astăzi în urma săpăturilor, este zidul construit în perioada romană târzie. În cronica imperiului roman, “Historia Augusta”, se menţionează că împăratul Gallienus (253-268) a trimis doi arhitecţi din Bizanţ, Cleodamos şi Athenaios, să refacă fortificaţiile oraşelor de pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Incinta construită de aceştia urma traseul celor anterioare, închizând o arie trapezoidală, a cărei bază era constituită de ţărmul mării, la est. Celelalte trei laturi se întâlneau sub unghiuri cu deschideri diferite, având turnuri patrulatere exterioare, dintre care cel de nord-vest avea un caracter specific pentru tipul de fortificaţie practicat de cei doi arhitecţi. Zidul, gros de 2m, este construit din blocuri mari de piatră cioplită, dispuse regulat, după regula pseudoisodomon (un bloc pe lung şi unul pe lat, alternativ). Pe latura de vest, în apropierea colţului de nord-vest, era situată o poartă mică. Se pare că poarta principală, flancată de turnuri, era situată pe latura de sud.

Vedere dinspre est a Basilicii Siriene

Vedere dinspre est a Basilicii Siriene
       În colţul de nord-est al oraşului antic se înălţa o bazilică, numită astăzi Bazilica Siriană. Aparţine perioadei romano-bizantine, din secolele IV-VI d.H., este un monument istoric, de arhitectură şi artă veche, unic în Europa, situat pe acropola cetăţii Callatis. În prezent se poate vedea doar fundaţia şi mici porţiuni din ziduri. Cercetările arheologice la acest edificiu s-au realizat între 1915-1959, fiind conduse de istorici renumiţi: Vasile Pârvan (1915), D.M.Teodorescu (1916), Orest Tafrali (1924), T.S.Săveanu (1924-1942), Emil Condurachi (1949-1950), Constantin Preda (1959). 

Basilica Siriană plan si reconstituire

Basilica Siriană plan si reconstituire
       Acest edificiu paleocreştin este o construcţie de tip sirian, operă a unui architect din Siria. Ansamblul are plan trapezoidal, cu latura de nord de 32,30m, latura de vest de 25,57m şi cea de est de 20,13m, fiind compus din trei unităţi: basilica, atrium-ul şi Palatul Episcopal. Elementele decorative - coloane, capiteluri, arhitrave - au fost în stil ionic, caracteristic întregii cetăţi Callatis: „Ansamblul acesta, aşa cum arăta în ultima sa fază, prezintă importante asemănări, atât ca plan, cât şi ca tehnică constructivă, cu edificii de acelaşi fel din Siria, deosebindu-se în schimb de celelalte bazilici din Dobrogea. Este, se pare, efectiv opera unui arhitect sirian şi servea, după cât se poate aprecia, drept sediu al episcopiei oraşului. Din ruinele lui s-au adunat importante şi frumos decorate fragmente arhitecturale: plăci de cancelli decorate cu profile şi cu motive geometrice realizate într-un relief plat; capitele compozite de tip târziu, unele cu volute atrofiate şi cu abacă trapezoidală, altele cu o bogată decoraţie de frunze de acant şi de motive zoomorfe, realizate într-un relief înalt, proeminent; fusuri de coloană netede sau canelate.” (Radu Florescu, 1968) 

Basilica Siriana partea descoperita anii 60 Bazilica propriu-zisă, servind ca lăcaş de cult creştin, era orientată pe direcţia nord-sud, contrar regulilor creştine. Crucea de pe arhitrava de marmură a frontispiciului se găseşte astăzi la Muzeul de Arheologie din Constanţa. Bazilica are un plan relativ dreptunghiular, este pavată cu dale de calcar şi este împărţită în două spaţii: “… spre nord – un spaţiu important, împărţit în trei nave prin două şiruri de coloane, iar spre sud alt spaţiu, considerabil mai îngust, împărţit în trei încăperi, dintre care cea centrală avea funcţia de sanctuar (altar), iar cele laterale foloseau drept sacristii. Acoperişul bazilicii avea două ape, probabil cu frontoane triunghiulare de zidărie spre est şi vest şi cu partea centrală, corespunzând navei centrale şi sanctuarului, supraînălţată pentru a aigura luminarea directă a interiorului. Accesul în bazilică se făcea din atriu printr-o poartă principală, prevăzută probabil cu un portal de piatră profilată. Şi altarul comunica printr-o poartă mică cu culoarul de sud al atriului. Parte din Basilica Siriana anii 70 La rândul lui atriul – situate la un nivel considerabil mai jos decât basilica, de plan pătrat şi cu un impluviu central, comunica printr-o poartă ce se deschidea în zidul de sud cu strada. Impluviul, de plan pătrat, lăsa pe laturi culoare inegal de largi, era pavat cu lespezi de calacar şi limitat pe cele patru laturi de o crepidomă îngustă, pe care se înălţau cinci pilaştri (…) între care erau aşezate câte trei coloane, susţinând împreună cu pilaştrii acoperişul culoarului, care avea o singură pantă spre interior. Impluviul avea un canal dublând laturile de vest, nord şi sud, prin care se evacuau apele de ploaie. Canalul ieşea apoi de sub palat, în stradă. În colţul de sud-vest se afla un puţ. Culoarul de sud era împărţit prin ziduri de piatră cu mortar, dintre care unul constituia continuarea pilastrului în T de pe latura de sud, în câteva încăperi. Între acestea se distinge un baptisteriu. Palatul de pe latura de est, împărţit se pare în trei încăperi importante şi comportând două nivele, constituia un volum important, corespunzător celui bazilicii. Ruinele lui însă au rămas sub şoseaua de cornişe.” (n.n. acest loc se află astăzi la capătul străzii Vasile Pârvan, în incinta Vilelor Speciale ale M.Ap.N., accesul în zonă fiind interzis din 1956)


Pestera Limanu intrarea

Peştera Limanu, intrarea
       În 1916, speologul Constantin Ionescu, primul cercetător al peşterilor din România, a descoperit şi a cercetat parţial Peştera Limanu. El şi-a publicat cercetările speologice abia în 1926, acestea rămânând necunoscute marelui istoric Vasile Pârvan. 
       Peştera Limanu este unică în lume, datorită formei subterane de labirint, ce se desfăşoară pe o suprafaţă de 50 ha. Aceste galerii subterane s-au format de-a lungul timpului din eroziunea exercitată de apele termale, în drumul spre suprafaţă. Este situată la 7 km de Mangalia, în partea de sud-vest a Lacului Mangalia. Are două intrări: una terestră, folosită şi astăzi, şi una acvatică, astupată în perioada interbelică de Ministerul de Război. Conform tradiţiei orale, ar mai exista o intrare la Kavarna, în Bulgaria. 

Pestera Limanu interior

Peştera Limanu, interior
       În 1922, scriitorul şi teologul Gala Galaction a vizitat peştera, făcând primele cercetări teologice şi epigrafice, în calitate de misionar al Mitropoliei de la Bucureşti. El a descoperit aici primele elemente creştine, din acea perioadă peştera căpătându-şi şi numele de Peştera Icoanei, după trei chipuri de sfinţi (Icoanele) incizate pe o lespede de piatră, situată la 35m de intrarea terestră. Din punct de vedere istoric, după studierea ştiinţifică a desenelor rupestre, peştera ar data din sec. I î.H. Se presupune că peştera a fost în vechime adăpost pentru populaţia autohtonă. 
       În afară de Icoane, Gala Galaction a mai descoperit Altarul Paleocreştin, în partea de nord a peşterii, în zona sacră, un loc destinat oficierii cultului paleocreştin, cu diverse însemne creştine incizate pe pereţi, lăcaşuri pentru candele, opaiţe şi lumânări. În apropierea Altarului, au fost descoperite Tablele lui Moise (Decalogul), gravate pe o lespede de piatră cu caractere vechi greceşti. 

Pestera Limanu harta

Peştera Limanu, harta 
       În 1955, peştera a fost declarată Monument Istoric, iar în prezent este Rezervaţie Naturală Speologică. Cercetări speologice şi arheologice în peşteră au mai fost făcute între anii 1958-1964, de către o echipă de speologi condusă de Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan, de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, şi de către arheologul Vasile Boroneant, de la Muzeul de Istorie din Bucureşti. În 1965, aceştia au publicat prima hartă a Peşterii Icoanei de la Limanu şi au cartat 3,2 km, restul rămânând încă necunoscut. În 1996, biologii Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice din Bucureşti au reluat cercetările şi au mai amenjat un traseu de 500m, închizând intrarea terestră a peşterii cu o poartă metalică. 

-va urma-

      Surse de documentare:
D. Stoicescu: “La moartea lui Vasile Pârvan”, în “Analele Dobrogei”, anul VIII, 1927, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi Editură “Glasul Bucovinei” 

Academia Română: “Gerusia din Callatis”, de Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, cu o stampă; extras din: Analele Academiei Române, seria II, tom XXXIX, memoriile secţiunii istorice, Bucureşti, Librăriile Socec & Co, C. Sfetea, Pavel Suru, 1920

Radu Vulpe: “Noutăţi arheologice dobrogene”, în “Analele Dobrogei”, anul XIII, 1931; anul XVI, 1935; anul XVII, anul 1937
Teofil Sauciuc-Săveanu: „Muzeul de antichităţi din Mangalia. Un început de inventariere”, Cernăuţi, 1936
Radu Florescu: “Ghid arheologic al Dobrogei”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968
Mircea Păcurariu: “Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Sibiu, 1978
Virgil Lungu: “Creştinismul în Scythia Minor în contextul vest-pontic”, T.C.Sen Sibiu, 2000
Gheorghe Cunescu: “Pe urmele lui Gala Galaction”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
România-Ghid turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983
Revistă editată de G.E.S.S. Bucureşti, Mangalia, 1996
      De acelasi autor, din ciclul "Callatis, legenda Mării Negre"  Scurtă introducere în atmosfera locului / Marea Neagră, file de istorie universală / Începuturile. Primele atestări elenistice / Începuturile creştinării la Callatis / Epoca romană la Callatis: anticamera Evului Mediu / Perioada medievală: un con de umbră la Callatis / În calea marilor drumuri comerciale / Contextul Independenţei. Revenirea Dobrogei şi a Mangaliei la România / Mangalia la Războaiele Balcanice / Începuturile pierdute ale arheologiei callatiene.Prima vizită regală la Mangalia / Primul Război Mondial la Mangalia / Mangalia, anii '20: renaşterea din cenuşa războaielor / Mangalia, anii '30: vârsta de aur. Cadrul general / Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul cultural / Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul spiritual  


Home

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

Piesa poartă o placuţă din bronz cu scriere latinească, ce poate fi tradusă:” Este ȋnălţător să mori pentru ţara ta”. Sobrietatea grea, funerară a edificiului contrastează izbitor cu prospeţimea ierbii – simbol al regenerării şi vitalităţii.

Farul Genovez din Mangalia - a fost construit ȋntre anii 1858 – 1860, de o companie engleză, acest nume fiind dat ȋn amintirea negustorilor de altă dată.

Incinta romano-bizantină, latura de nord - este situată nu departe de mare, zidul de incintă fiind refăcut ȋn secolul al II-lea “ din ordinul guvernatorului provinciei, Marcus Valeriu Bradua”,după cum ne informează o inscriptie. Pe laturile de nord şi vest, săpături mai vechi au indentificat o serie de turnuri patrulatere exterioare, specifice tipului de fortificaţie aparţinȃnd celor doi arhitecţi bizantini Cleodamos şi Athenaios. Zidul, gros de circa 2 metri, este construit din blocuri mari de piatră cioplită, dispuse regulat după ordinea pseudoisodomon.

Portul turistic - Mangalia Marina - este un port turistic situat pe tarmul de Vest al bazinului Mării Negre, într-o zonă de trafic maritim comercial şi turistic constant. Portul reprezintă o reîmprospătare a trecutului maritim al zonei, Mangalia având o atestare documentară in materie de navigatie de peste 1500 de ani. Pe o lungime de cheu de 3,5 km, Portul Turistic Mangalia este compartimentat pe 4 secţiuni şi o secţiune de marină, dupa cum urmeaza: Sectiunea 1 – cheu la -1.0 m, pe o lungime de 297 m cu o platformă de promenadă aferentă, de 6.0 m lăţime pe latura de vest şi o platforma de 13.0 m lăţime pe latura de nord. Marina este prevazută cu pontoane într-un număr comparabil cu al celor mai mari porturi turistice europene, după cum urmează : - 22 locuri pentru nave cu lungimi de 8 m - 22 locuri pentru nave cu lungimi de 9 m - 30 locuri pentru nave cu lungimi de 11 m - 42 locuri pentru nave cu lungimi de 13 m - 20 locuri pentru nave cu lungimi de 15 m - 10 locuri pentru nave cu lungimi de 18 m Sectiunile 2 si 3 – secţiuni amenajate sub forma unui cheu la -3,0 m, asigură condiţii pentru acostarea ambarcaţiunilor de dimensiuni medii dar şi navelor de croazieră de capacităţi mari. Ca şi pe trosonul 2, amenajarea acestui tronson va asigura condiţii pentru acostarea ambarcaţiunilor de dimensiuni medii, destinate transportului de persoane precum navele de croazieră de capacităţi mari, şi în situaţii excepţionale pescadoarelor, navelor poliţiei de frontieră şi capităniei şi, în general, altor nave care au un pescaj de 2.5 m. Sectiunea 4 – secţiune amenajată sub forma unui cheu la - 7,0 m destinat acostării navelor de pasageri de mari capacităţi (nave de croazieră de pana la 450 locuri).

Geamia “Esma Han Sultan” monument de arhitectură în stil maur, datând de la începutul secolului al XVI-lea, înconjurată de un cimitir mahomedan, printre pietrele funerare putând fi identificate o serie de fragmente arhitectonice provenite de la edificiile anticului Callatis. Geamia funcţionează şi astăzi ca lacaş de cult, fiind vizitată în fiecare an de numeroşi turişti din ţară şi de peste hotare.

Muzeul de Arheologie “Callatis” dispune de o colecţie de arheologie de mare valoare, cu piese descoperite în zona vechii cetăţi Callatis: coloane antice, sarcofage, fragmente arhitectonice, sculpturi, podoabe, inscripţii, ceramică, unelte casnice şi agricole, statuete etc. Toate aceste piese ilustrează în mod convingător interferenţa civilizaţiei greceşti cu influenţele române, pe fondul autohton geto-dacic.

Mormântul cu papirus, descoperit în anul 1959, Papirusul, aflat lângă schelet, nu a putut fi recuperat, sfărâmându-se în contact cu aerul. Interiorul mormântului (datat secolul IV i.e.n.) este constituit din blocuri mari de piatră, care formau un fel de casetă, înconjurată de un cerc tot din piatră, cu un diametru de 14m.

Situl arheologic din cadrul Centrului Roman de Afaceri “Marea Neagră” situat pe faleza din Mangalia, la distanţă egală (50 m) de centru oraşului şi de malul mării, întregul sit arheologic descoperit în această zonă a fost restaurat şi amenajat din punct de vedere muzeistic.

Turism Mangalia[modificare]

Mangalia, este cea mai importanta statiune balneoclimaterica permanenta de la Marea Neagra ,oras de aceiasi vechime istorica ca si Constanta,(peste 2000 ani atestare istorica), beneficiaza de o climat deosebit , asemanator celui mediteranean, cu media de temperatura anuala cea mai ridicata din tara. Tratamentul balner se practica pe tot timpul anului,imbinandu-se factorii caracteristici marini cu existenta izvoarelor minerale descoperite si folosite aici la Mangalia de pe vremea romanilor .La Hotel Mangalia(actual Paradiso) si la Sanatoriul Balnear(actual Callatis) se efectueaza toate tipurile de tratamente de recuperare si lupta impotriva diverselor afectiuni si a imbatranirii oraganismului . Printre obiectivele turistice interesante putem mentiona existenta uneia din cele mai vechi moschei din Romania (1590) ,deasemenea se mai pot vizita si Muzeul de arheologie care gazduieste cateva exponate unice in tara , descoperite in zona,colectia de pipe si curiozitati,,Mercurius si ruinele cetatii Calatis. Pentru cei care nu au fost in ultimii ani la Mangalia , trebuie sa stie ca imaginea statiunii s-a schimbat mult in sens pozitiv , Mangalia devenind o atractiva destinatie de vacanta pentru turisti datorita urmatoarelor atuuri: - un oras curat si atractiv; preturi rezonabile la serviciile turistice ; posibilitati de cazare la particulari la tarife convenabile : apropierea de celelalte statiuni din sudul litoralului (intre Mangalia si Neptun Olimp pe cei 7km distanta se insira inlantuite celelalte statiuni: Saturn,Venus, Jupiter - Cap Aurora ,Neptun si Olimp iar la sud se afla 2 Mai la 5km si Vama Veche 10km), evenimentele estivale consacrate cum ar fi ,,Zilele Mangaliei sau Festivalul Callatis si Ziua Marinei.

Site[modificare]


Acest articol este momentan doar un ciot şi are nevoie de atenţia dvs. Plonjaţi înainte şi ajutaţi-l să crească!

Variante

Acțiuni

Docents

În alte limbi